Rezumat
Studiul de față prezintă două coruri de Anton Bruckner rar incluse în repertoriul uzual, Trauungschor WAB 49 și Zur Vermählungsfeier WAB 54. Demersul analitic pornește de la sursa literară aleasă de Bruckner, începând cu cei doi poeți austrieci contemporani cu compozitorul, Franz Isidor Proschko și Heinrich Wallmann. O survolare a operei lui Bruckner ne arată locul ocupat de aceste două coruri în ansamblul creației compozitorului, crescut și cultivat în rit catolic, cu adânci rădăcini în tradiția beethoveniană, înrâurit și de wagnerianismul epocii. Detalii legate de contextul creator și de destinația acestor miniaturi corale dezvăluie rolul lor de coeziune socială. Analiza partiturii subliniază legătura dintre versuri și muzică, pornind de la repetiții persuasive ale unor cuvinte-cheie din textul poetic, continuând cu alegerile timbrale și de scriitură, ce evidențiază legături perene cu tradiția muzicii bisericești și cu cea corală romantică. Planul armonic al corurilor, chiar dacă felurit elaborat (mai direct, în Trauungschor, și mai sinuos, în Zur Vermählungsfeier), își orientează pilonii după relația armonică de terță, însă analiza amănunțită a țesăturii armonice, ancorată încă în tonalitate, scoate la iveală culori modale neorenascentiste. Studiul se încheie cu receptarea celor două coruri în zilele noastre, fenomen ce clarifică lipsa de popularitate a acestui repertoriu destinat corurilor de bărbați, abordat mai ales de specialiști. Sunt aduse ca exemple interpretări personale, oferite de The Hilliard Ensemble și Philipp Sonntag.

Cuvinte-cheie: Anton Bruckner, Trauungschor, Zur Vermählungsfeier

Despre autori

DOI: 10.47809/LM.2025.40.01.03

Descarcă articol