Rezumat
Încă înainte ca opera să devină o tradiție în sine, Monteverdi a rescris partitura finalului operei sale L’Orfeo după premiera absolută. De atunci, compozitorii de operă au operat numeroase modificări la partiturile lor, fie ca urmare a ecoului premierei în rândul publicului și al criticii, fie cu scopul de a adapta partitura gustului publicului din diferite centre culturale europene (Paris, Viena, Veneția). Dar ce se întâmplă cu partitura ulterior morții compozitorului, din ce motive și în ce fel se realizează adaptările partiturilor de operă pentru producția scenică și unde se plasează textul muzical în raport cu rigorile scenei? Dirijori, regizori și chiar interpreți vocali, cu precădere primadone, au preluat această tradiție, perpetuând diverse versiuni ale acestor partituri. Gustul publicului evoluează de-a lungul secolelor, și totuși aceleași și aceleași capodopere constituie baza repertoriului de operă, căci opera a fost, este și rămâne un fenomen cultural și azi. Cercetarea își propune să clasifice și să analizeze practica „tăieturilor” din partituri de operă – un procedeu cu totul inimaginabil, un veritabil sacrilegiu, în repertoriul simfonic sau vocal-simfonic – evidențiind, cu exemple relevante, motivațiile diverse ce stau în spatele acestora: dificultatea partiturii, adaptarea ei pentru diverse categorii de public, adaptarea la diverse spații scenice (turnee), reducerea timpului de desfășurare a spectacolului, evitarea momentelor de stagnare a acțiunii – într-un secol al vitezei, sau chiar redundanța textului muzical. Unele „tăieturi” sunt cel puțin inoportune, dar altele au pătruns în tradiția sacră a genului.

Cuvinte cheie: operă, tradiție interpretativă, salto, adaptarea partiturii.

Despre autor
Tatiana Oltean este conferenţiar universitar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la Departamentul de Muzicologie, disciplina Istoria muzicii. A obținut titlul de doctor în muzică în cadrul aceleiași instituții (specializarea Stilistică muzicală, cu teza „Aspecte analitice în opera-oratoriu „Meșterul Manole” de Sigismund Toduță”, în 2008, îndrumător științific acad. prof. univ. dr. Cornel Țăranu, a cărei publicare la Editura Eikon a fost distinsă cu Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2012). Are o bogată activitate publicistică (2 volume de muzicologie, articole și studii de specialitate, cronică muzicală, interviuri, recenzii, etc.), pe care o împletește cu cea didactică și, respectiv, artistică, în calitate de membră a unor formații corale. A participat la numeroase conferințe și simpozioane naționale și internaționale, pe teme care includ aspecte analitice în creația compozitorilor români, artele spectacolului și binomul mitologie-muzică. În ultimii ani, a desfășurat o intensă activitate editorială (Revista Musicology Papers a ANMGD, respectiv co-editarea volumelor de muzicologie ale Simpozionului Opera Aperta, 2021-2023) și de moderator de podcasturi legate de muzică (seria de podcasturi Pe ton lejer), de întâlniri cu personalități din lumea muzicală (seriile Întâlniri care inspiră, Muzică și mai cum? din cadrul proiectelor FDI desfășurate de ANMGD, sau seria de interviuri Meet the Musicians din Festivalul Cluj Modern, ediția 2024). 

DOI: 10.47809/LM.2023.38.02.04

Descarcă articol