bg-picture6.jpg

Rezumat

În timpul ultimilor ani ai regimului comunist, în care se aplicau măsuri ideologice dure, Sigismund Toduţă a reuşit să impună un nivel ştiinţific foarte înalt, liber de orice compromis proletcultist, pentru tezele de doctorat pe care le coordona. Mai mult, diversitatea subiectelor şi legătura lor cu literatura internaţională a timpurilor acelora dovedesc o bună cunoaştere a realităţilor şi a dobândirii de cunoştinţe în limbajele muzicale contemporane.
Cea mai mare parte a acestor lucrări a fost publicată, iar două dintre ele chiar traduse (Enesco dans la conscience du présent de Cornel Ţăranu şi The Book of Modes de Anatol Vieru), acest lucru dovedindu-le încă o dată valoarea ştiinţifică.
Căile de cercetare muzicologică iniţiate de Sigismund Toduţă au fost dezvoltate şi diversificate în timpul ultimilor două decenii prin implicarea discipolilor săi în coordonarea studiilor doctorale care sunt azi obligatorii pentru educaţia superioară şi cercetarea academică din România.

Descarcă articol