Rezumat
Când Galgenlieder (Cântece de spânzurătoare) de Christian Morgenstern au fost publicate pentru prima dată în Germania (1905), mulți cititori și critici au fost nedumeriți de stilul acestora, iar editorul a primit o corespondență deloc măgulitoare. Alții, însă, au râs, iar criticul Julius Bab a scris în prima recenzie: „Îmi pare rău pentru cei care nu simt magnificul umor subtil al inimii din spatele acestor fantezii de versuri nebunești.”1 Între aceste două grupuri nu a existat prea multă cale de mijloc. Totuși, versurile urmau să aibă un impact major atât în domeniul literar, cât și în alte domenii, opera lui Morgenstern continuând să rezoneze în diverse forme artistice. De-a lungul timpului, versurile sale au inspirat numeroși compozitori și artiști vizuali. În muzica românească, Dora Cojocaru a adaptat o serie de poezii nocturne ale lui Morgenstern în 10 miniaturi, care reflectă atmosfera complexă din poemele marelui poet german. Se prezintă o lume imaginară, locuită de personaje fantastice precum Palmström, von Korf, Lunovis, Copilul spânzurătorii, Șoarecele de miazănoapte și Peștele cântător. În acest tărâm fantezist, aceste figuri devin marionete care reflectă emoțiile și sentimentele noastre, fiind conduse de forța imprevizibilă a creației care le dă viață. Căutând să înțelegem esențele acestei fantasmagorii și experiențele trăite în oglinda vieții, învățăm să ne descoperim mai bine pe noi înșine. Așadar, printr-o incursiune în lumea personajelor Palmström și Korf și înțelegerea situației conflictuale a acestora, se observă cu ușurință modul în care compozitoarea tratează muzical trăirile celor doi: de exemplu starea de agitație și nervozitatea celor două personaje fiind evidențiate muzical printr-o ritmicitate specifică, în tempo alert. Urmărind relația text-muzică, apar momente extrem de semnificative, cu imagini sonore sugestive pentru mesajul textului. Pe parcursul analitic sunt evidențiate particularități de limbaj muzical și stileme componistice, precum motivul-apel care, după multiplele sale variații de pe parcursul lucrării, revine la varianta sa originară, fiind prelucrat și în ultima miniatură, până când finalul în a niente – tip caracteristic de final la Dora Cojocaru – încheie discursul Cantatei ce totalizează aproximativ 20 de minute de muzică și poveste.

Cuvinte-cheie: cantata; cameral; nonsens; Morgenstern.

Despre autoare
Roxana Maria Seraz este Secretar Artistic în cadrul Departamentului de Marketing al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și doctorand în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca. În anul 2017 a obținut o bursă Erasmus, prin care a desfășurat un stagiu de practică artistică la Institutului Cultural Român din Viena, în același an publicând primul articol muzicologic, urmat de alte scrieri apărute în diferite publicații muzicale: „Contribuția lui Monteverdi în evoluția madrigalului și apariția operei” în volumul patru al Revistei Botoșani, oraș al muzicii europene (Botoșani, Editura ARTES, 2018); „Expresia tragicului în Cantata de cameră Dați-mi lampa lui Aladin de Dora Cojocaru” în Revista Lucrări de Muzicologie, vol. 34, nr. 1 (Cluj-Napoca, ANMGD, 2019), „Ecouri istorice în Cumpăna vremurilor de Tudor Feraru” în volumul Studii de Muzicologie. Around Cornel Țăranu (Cluj-Napoca, MediaMusica, 2021). În anul 2021 a urmat un alt stagiu de practică, în cadrul Asociației Culturale Mnemosyne din Marsilia, participând în activități de arhivare și organizare a evenimentelor culturale.

DOI: 10.47809/LM.2024.39.02.05

Descarcă articol